Peste 300 de copii din județ, în teren
Competiția a reunit nu mai puțin de 300 de mici handbaliști, care au reprezentat 11 cluburi din județul Constanța, după cum urmează: CS Happy Kids Medgidia; CSS Medgidia; HC Omer Constanța; CS Axiopolis Cernavodă; CSS 1 Constanța; CSM Constanța; CSO Murfatlar; Activ Năvodari;
ACS Kir Constanța; HCM Mangalia; CSO Ovidiu.
Micii sportivi au jucat pe teren redus, iar atmosfera a fost una plină de veselie, fair-play și pasiune pentru handbal.
La finalul competiției, fiecare copil a fost răsplătit cu dulciuri, oferite din bugetul propriu al Asociației Județene de Handbal Constanța – o dovadă a implicării și devotamentului față de dezvoltarea acestui sport la nivel de juniori.
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără contribuția generoasă a comunității și a instituțiilor locale. Organizatorii au adresat mulțumiri speciale: Primăriei Municipiului Medgidia; Clubului Sportiv Medgidia;CSS Medgidia;CS Happy Kids Medgidia;Inspectoratului Școlar Județean Constanța;Facultății de Educație Fizică și Sport.
Un rol esențial în buna desfășurare a competiției l-au avut și arbitrii și voluntarii, cărora li s-au adus aplauze și aprecieri meritate.
Festivalul a demonstrat încă o dată că minihandbalul este mai mult decât o competiție. Este o oportunitate pentru copii de a descoperi bucuria jocului, de a lega prietenii și de a-și dezvolta pasiunea pentru sport.
Cu inițiative de acest gen, Asociația Județeană de Handbal Constanța continuă să promoveze handbalul ca o activitate esențială pentru sănătate, educație și dezvoltare personală.
Felicitări tuturor echipelor participante și organizatorilor!