Duminica Floriilor
Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica a 6-a din Post (a Floriilor)
Praznicul de azi al Floriilor ne aduce o mare bucurie în inimi prin măreția cu care s-a desfășurat marele eveniment pe care îl sărbătorim.
Cei care-L însoțeau pe Iisus,purtau în mâini stâlpari de finic și așterneau pe cale veșmintele lor!El intra în Ierusalim în duhul smereniei,ridicat în slăvi de strigătele de bucurie ale mulțimi care dorea să-L vadă. Mai mult,cu graiurile lor fragede și cu gurile lor curate,copiii îi strigă:"Osana,bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului."Hristos nu întra ca un carmuitor politic oarecare, ci blând și așezat pe un mânz de asina,precum și cu o umbră de tristețe în suflet, prilejuită de apropiatele Sale patimi,pe care le și prevestise Apostolilor.
Sărbătoarea de azi este considerată ca un început al Patimilor, dar și ca o poartă spre Înviere. După intrarea în Ierusalim și până la Înviere, se vor petrece fapte deosebite, care culminează cu moartea și mai cu seamă cu Învierea Domnului.
Biserica rememora toate aceste fapte prin slujbe speciale,mai cu seamă în seara zilelor de joi și vineri, zile care ne aduc aminte de vinderea,arestarea,judecarea și condamnarea la moarte a lui Iisus,apoi executarea sentinței prin răstignire pe cruce.
Se impune ca în săptămâna care urmează să o petrecem în reculegere,în post și rugăciune,în mărturisirea păcatelor în fața preotului duhovnic, urmată de primirea Sfintei Împărtășanii. Să-L întâmpinăm asternandu-i în cale florile recunoștinței noastre față de El,dat și față de semenii noștri. Numai așa vom fi vrednici să luăm parte la drama de pe Golgota și apoi la slăvita Înviere. Să ne aducem aminte mereu de cuvintele pe care le-a rostit El însuși la scurt timp după intrarea Sa triumfala în Ierusalim:"Cât aveți Lumină, credeți în Lumină ca să fiți fii ai Luminii."(Ioan12,36).
Părintele Purcărea Nicolae.