Campania de vaccinare împotriva covid-19 a început și în municipiul Constanța
Aproximativ 60 de cadre medicale se vor vaccina împotriva COVID-19, duminică, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa
Medicul Sorin Rugină, fost manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța și actual coordonator al campaniei de vaccinare anti-COVID, este primul constănțean care a fost vaccinat împotriva coronavirusului. Din primul flacon au fost vaccinaţi prof.univ.dr. Sorin Rugină, dr. Claudia Cambrea, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, dr. Irina Magdalena Dumitru, medicul şef al Secţiei clinice II Adulţi, dr. Simona Diaconu şi asistenta Florentina Lascu.
Sorin Rugină, care a fost și rectorul Universității ”Ovidius” din Constanța, a declarat că nu există nicio durere sau reacție după vaccin, ci ”doar o mică înțepătură”:
„Am trăit acest moment istoric. A fost un moment obișnuit pentru noi, dar încărcat de emoția acestei conotații mondiale. Sperăm să obținem acum ce am obținut în 1977, eliminarea variolei. Atunci m-am și orientat către destinul profesional. După aproape 50 de ani vine iarăși un moment istoric. Toate vaccinurile care există pe piață sunt garantate. În pofida neîncrederii oarecum firești pentru că este un produs nou, iată că ne-am vaccinat, nu am avut nicio reacție, doar o mică înțepătură. Programul este bine stabilit, procedura e bine stabilită. Este o campanie de succes și sperăm ca populația să înțeleagă. Mă ia puțin somnul pentru că nu am dormit azi-noapte, am așteptat vaccinul. Sunt posibile reacții, cefalee, stare de oboseală, febră. Reacțiile majore care au îngrozit populația se pare că pot apărea la revaccinare. Suntem pregătiți, nu am avut emoții acum, am avut emoții cu privire la pregătiri pentru că nu știam când vom începe, pentru a încerca să ne încadrăm în programul stabilit. E important cum ne valorificăm dozele, vaccinarea e simplă, virusul este de necontrolat. E un număr mare de decese, avem dovada că nu avem altă armă decât vaccinarea. Atunci trebuie să ne îndeplinim misiunea cu brio, comunitatea trebuie să aibă încredere pentru că nu facem decât o promovare profesională. Cei care au trecut prin experiența infectării trebuie să povestească și altora pentru a-i convinge să se imunizeze. Vom fi învingători", a declarat duminică dimineață medicul infecționist Sorin Rugină, primul constănțean vaccinat împotriva COVID-19.
Primii constănţeni au fost imunizaţi în data de 27 decembrie, prima zi de vaccinare europeană. Discutăm despre angajaţii Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Constanța, unitate unde a fost amenajat primul centru de vacinare din Constanța. Aproape 200 de cadre medicale vor fi imunizate de duminică și până marți.
Directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța, Claudia Cambrea, a fost al doilea constănțean vaccinat anti-Covid. Medicul spune că a fost o perioadă grea pentru sistemul medical, sperăm ca acest vaccin să fie o șansă pentru eradicarea cât mai rapidă a acestei epidemii.
Este un vaccin obişnuit. Nu este nimic deosebit. Este exact aceeași senzație ca la orice injecție intramusculară. A fost o perioadă grea pentru sistemul medical, pentru Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, pentru toţi cetăţenii acestui judeţ şi sperăm ca acest vaccin să fie o șansă pentru eradicarea cât mai rapidă a acestei epidemii. Cadrele medicale sunt obosite, sunt 11 luni de efort susținut, dar acest vaccin ne aduce o speranță. În spital sunt în continuare cazuri foarte grave. Sperăm ca acest vaccin să scadă presiunea care se află asupra sistemului medical şi să nu mai vedem cazurile grave pe care le-am văzut până acum. Nu am stat pe gânduri pentru a mă vaccina. Experienţa noastră de medici infecţionişti ne spune că orice boală infecţioasă şi orice pandemie se poate eradica prin vaccin. Am învăţat multe în această perioadă, dar au fost şi multe traume şi suferinţe. Am suferit pentru fiecare caz grav şi a fost o perioadă foarte grea. Fiecare pacient are istoria şi povestea lui. Cazurile pe care le-am salvat ne-a adus bucurie”, a declarat Claudia Cambrea, directoru medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța.
Aproximativ 60 de cadre medicale se vor vaccina împotriva COVID-19, duminică, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa, a declarat coordonatorul acţiunii ce se derulează la centrul de vaccinare organizat la respectiva unitate sanitară, dr. Sorin Rugină.